Logo

Istoria firmei

Firma de familie ATMOS a fost înfiinţată în Cehia, în anul 1935. La început producţia viza unităţile de propulsie prin gazeficare pentru autovehicule şi vapoare, utilizând marca DOKOGEN, adică acelaşi principiu care este utilizat în cazanele moderne cu gazeficare, pe lemn şi cărbune.

În pofida ocupaţiei naziste şi a dictaturii comuniste, s-a reuşit menţinerea dezvoltării cazanelor pe lemn, a agregatelor de gazeficare şi a compresoarelor. În anul 1980, la expoziţia Pragotherm, firma a prezentat primul cazan pe lemne cu gazeficare şi reziduuri lemnoase. Până în prezent, firma a dezvoltat 90 de tipuri de cazane de apă caldă, pentru care deţine 15 brevete. Unul dintre primele cazane dezvoltate a fost cazanul EKONOMIK, din anul 1968.

 

Pentru a asigura pe piaţa europeană cazane de calitate, care menajează mediul înconjurător şi energia, în prezent lucrează în firma de familie două generaţii ale familiei Cankař.
Fondatorul firmei, Jaroslav Cankař senior, a murit în martie 2006, la frumoasa vârstă de 94 de ani.

Firma ATMOS – prezentul

Atmos este o firmă cehă de familie şi în prezent, unul dintre cei mai mari producători europeni de cazane pe combustibil solid. Firma exportă în străinătate mai mult de 60 % din producţia proprie, în primul rând în Germania, Austria, Suedia, Italia, Franţa, România, Polonia, Bulgaria, Danemarca, Slovacia, Lituania, Letonia, Ucraina, Belorus, Regatul Unit etc.

 

Sortimentul cuprinde cazane pe lemn de la 15 până la 150 kW, cazane pe cărbune şi lemn de la 18 până la 50 kW, cazane pe huilă 25 – 45 kW, cazane pe peleţi de la 4,5 până la 80 kW şi cazane combi pentru gazeficarea lemnului în combinaţie cu arzător de pelete, de păcură, cu puterile termice utile de la 15 până la 35 kW. Datorită bunei funcţionări, calităţii şi nu în ultimul rând preţului foarte avantajos, produsele firmei Atmos au trezit un interes mare în rândul utilizatorilor care pentru încălzire folosesc lemnul şi în rândul instalatorilor.

Obiectivul firmei ATMOS este acela de a deveni unul dintre cei mai buni producători de cazane din Europa. De a fi o firmă care ţine cont de tradiţia sa, de experienţă şi de marca ATMOS.